Afaceri cu probleme în România. Domeniile în care firmele pun lacătul pe uşă

Afaceri cu probleme în România. Vin date noi privind afacerile din România de la Registrul Comerţului. Potrivit ONRC, numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a crescut în primele opt luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Care sunt domeniile cele mai afectate?

Afaceri cu probleme în România. Tot mai multe firme îşi suspendă activitatea

Afaceri cu probleme în România. Nu mai merg afacerile în ţara noastră? Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele opt luni din 2023 a fost de 10.139. Vorbim despre o creştere cu 5,64% comparativ cu perioada similară din 2022.

Datele au venit duminică de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.231 (număr în creştere cu 21,4% faţă de ianuarie-august 2022).

Urmează apoi în acest top judeţele Cluj, cu 690 firme suspendate (în creştere cu 50%), Braşov – 481 (plus 23,02%), Iaşi – 434 (-1,59%) şi Timiş – 371 (plus 13,11%).

De cealaltă parte, situaţia este mai roz în aceste judeţe. Cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Tulcea – 67 (în scădere cu 18,29% faţă de primele opt luni din 2022), Giurgiu – 67 (minus 20,24%), Ialomiţa – 69 (plus 15%) şi Covasna – 70 (minus 15,66%).

Domeniile cele mai afectate de valul de suspendări

Dacă ne uităm la domeniile de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor. În acest domeniu s-au înregistrat 2.447 de firme care şi-au suspendat activitatea (-10,20%).

Urmează apoi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 991 suspendări (+14,57%) şi informaţii şi comunicaţii – 964 suspendări (+50,39%).

Dizolvări de firme: a crescut numărul de firme dizolvate cu peste 9%

Reamintim că, la începutul acestei luni, ONRC publica date şi referitoare la dizolvările de firme. Acestea au crescut şi mai mult în primele 8 luni din 2023, faţă de perioada similară din 2022, cu 9,28%.

Numărul firmelor dizolvate a crescut până la 25.153, faţă de 23.016 în aceeaşi perioadă din 2022.

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 5.266 de firme (număr în creştere cu 23,33% faţă de primele opt luni din 2022), şi în judeţele Cluj (1.332, +21,09%), Timiş (1.296, +29,6%), Constanţa (1.159, +0,35%) şi Ilfov (1.116, plus 17,97%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 127 (-18,06%), Ialomiţa (147, +22,5%) şi Mehedinţi (152, -8,43%).

Domeniul de activitate care a consemnat cele mai multe dizolvări de firme, în primele opt luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 7.017 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 0,11%.

Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, construcţiile, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 2.460 (+19,82%), 2.404 (+8,83%), respectiv 2.169 (+7,43%).

Sursă știre expresspress.ro

George
Georgehttps://business-entrepreneur.ro
Salut, sunt George, un observator al tendințelor din lumea afacerilor și tehnologiei. În cadrul business-entrepreneur.ro, mă concentrez pe descoperirea și analiza celor mai relevante știri, idei inovatoare și povești de succes din antreprenoriat.

Nu rata

Walk For Your Brand: competiția digitală care pune brandurile pe mișcare și România pe harta inovației globale

SportIn, startup-ul românesc care folosește sportul ca instrument de...

Cum testează Pragmatic Play calitatea și corectitudinea jocurilor sale?

Dezvoltatorul de jocuri de cazino Pragmatic Play este recunoscut...

Top 7 tastaturi mecanice pentru gameri pasionați

În lumea jocurilor video, fiecare milisecundă contează, iar echipamentul...

Cum alegi un smartwatch bun pentru alergare și fitness

În era tehnologiei inteligente, un smartwatch bun pentru alergare...

Top 5 proiectoare portabile pentru filme acasă

Transformă-ți serile obișnuite într-o experiență cinematografică de neuitat cu...

Recente

Cum testează Pragmatic Play calitatea și corectitudinea jocurilor sale?

Dezvoltatorul de jocuri de cazino Pragmatic Play este recunoscut...

Top 7 tastaturi mecanice pentru gameri pasionați

În lumea jocurilor video, fiecare milisecundă contează, iar echipamentul...

Cum alegi un smartwatch bun pentru alergare și fitness

În era tehnologiei inteligente, un smartwatch bun pentru alergare...

Top 5 proiectoare portabile pentru filme acasă

Transformă-ți serile obișnuite într-o experiență cinematografică de neuitat cu...

Cum alegi un laptop de gaming performant sub 5000 lei

În lumea din ce în ce mai competitivă a...

Top 7 tablete grafice pentru creatori și designeri

În era digitală, creativitatea nu mai are limite, iar...

Cele mai bune camere web pentru conferințe online

În era digitală în care comunicarea online a devenit...

Articole similare

Ctaegorii populare