România și Ungaria au semnat un acord în urma căruia va apărea încă un punct de trecere a frontierei dintre cele două state vecine. MTI (Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii) a anunțat că noua vamă va fi la Beba Veche – Kubekhaza.
Nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria
România va deschide un nou punct de trecere a frontierei de stat cu Ungaria, între localităţile Beba Veche şi Kubekhaza, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), într-un comunicat de presă transmis, vineri.
În cadrul ședinței de vineri, 20 octombrie 2023, Executivul a aprobat Memorandumul în ceea ce privește un Acord cu Ungaria. Cele două părți au căzut la învoială asupra deschiderii unui nou punct de trecere a frontierei între localităţile Beba Veche – Kubekhaza.
„Memorandumul vine în urma demersurilor iniţiate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Pe baza propunerii formulate de către Consiliul Judeţean Timiş. Care a promovat iniţiativa deschiderii unui nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria, între localităţile Beba Veche – Kubekhaza”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, MTI, prin CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), urmează să asigure construcţia infrastructurii. Și furnizarea dotărilor şi utilităţilor necesare funcţionării punctului de trecere a frontierei.
Deschiderea noului punct implică şi modernizarea drumului judeţean DJ 682, pe o secţiune de aproximativ 24 km, şi realizarea unui nou punct de trecere a frontierei de stat în zona de graniţă.
Patru noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina
Miercuri, pe 18 octombrie, premierul ucrainean Denis Șmihal a anunțat că România și Ucraina vor deschide patru noi puncte de frontieră. Acesta a adăugat că România ocupă locul al treilea printre partenerii comerciali ai Ucrainei.
Denis Șmihal a mai precizat că autorităţile române şi cele ucrainene au convenit implementarea unui proiect pilot. Acesta se referă la realizarea unui control comun la punctele de trecere a frontierei dintre cele două state.
„Al doilea domeniu de colaborare este infrastructura la graniţă. Deja au fost deschise două noi puncte de trecere a frontierei în regiunea Cernăuţi şi, în perspectivă, planificăm să deschidem alte patru în Bucovina şi Transcarpatia.
Declaraţia comună semnată prevede demararea realizării proiectului pilot pentru verificările comune la punctele de trecere a frontieră”, a declarat premierul ucrainean.
De asemenea, la Kiev s-a semnat un acord între cabinetul de miniştri al Ucrainei şi Guvernului României. Acesta privește construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la frontiera româno-ucraineană, între localităţile Bila Tserkva şi Sighetu Marmaţiei.
După izbucnirea războiului, România a devenit al treilea partener comercial al Ucrainei, a adăugat șeful guvernului de la Kiev la finalul întrevederii cu Marcel Ciolacu.
Șmihal a spus România a devenit un „partener fidel şi de încredere” pentru Ucraina. Totodată, a subliniat că peste 125.000 de cetăţeni ucraineni şi-au găsit adăpost pe teritoriul României, în urma invaziei ruse.
Sursă știre expresspress.ro