Comisiile din Camera Deputaților și Senat au votat marți pe repede înainte bugetul pe anul 2025. Primele comisii au început ședințele de la ora 8:00 (cea pentru învățământ și cea pentru administrație publică, de exemplu) și ultimele ședințe programate au început de la ora 14:00 (comisia pentru cercetarea abuzurilor, de exemplu).
Miercuri urmează să aibă loc de la ora 14:00 ședința comună a Camerei Deputaților, Senatul pentru dezbaterea bugetul pe anul 2025, iar joi va avea loc votul final, conform programului, care poate suferi însă modificări.
Comisiile pentru sănătate din Parlament au avizat favorabil bugetul Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu 21 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă”. Cele 64 de amendamente depuse de parlamentarii opoziției au fost respinse în bloc.
ANSVSA: „Un puternic impact negativ asupra sănătății publice”
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) va avea un buget mai mic în acest an. Deși președintele instituției, Alexandru Nicolae Bociu le-a spus parlamentarilor din comisie că scăderea bugetului va avea „un puternic impact negativ din punct de vedere economic și social asupra sănătății animalelor și asupra sănătății publice”, comisia a avizat favorabil bugetul, cu 18 voturi „pentru” și 14 împotrivă.
„În condițiile bugetului alocat, ANSVSA va putea realiza acțiuni sanitar-veterinare cuprinse în programul strategic în proporție de maximum 38%. Subliniez acest lucru din cauza faptului că periclităm exporturi cu țări precum Iordania, Maroc, Algeria, Vietnam, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Unite Arabe, Statele Unite ale Americii, China, Azerbaidjan, Turcia, Libia și Kuweit”, a spus marți parlamentarilor din comisie șeful ANSVSA, citat de Agerpres.
Un amendament al coaliției a fost admis în comisiile pentru transporturi, toate celelalte 64 ale opoziției au fost respinse
Bugetul Ministerului Transporturilor a trecut de comisiile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului cu 23 de voturi „pentru” și 14 împotrivă
„Propunem și pentru 2025 un buget ambițios, care să fie concentrat pe investiții, mentenanță, dar și pe plata subvențiilor din acest sector. Este cel mai mare buget, după 1989, de care acest domeniu ar urma să beneficieze: 43,27 miliarde de lei, un buget cu aproape 20% mai mare decât cel de anul trecut, de 36,26 miliarde lei. Aceste sume sunt destinate preponderent finanțării contractelor pentru construcția și modernizarea infrastructurii mari de transport, dar și pentru achiziționarea de noi trenuri”, a spus în timpul ședinței comisiei ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Aici au fost depuse 65 de amendamente, din care 58 au aparținut USR, șase AUR și unul PSD. Acestea au fost supuse votului în bloc pe formațiuni politice. Amendamentele depuse de opoziție au fost respinse, însă cel depus de PSD a fost admis, fiind susținut de Ministerul Transporturilor.
Intotero, despre fondurile Ministerului Culturii: Mereu e loc de mai bine
Marți a fost aprobat de comisiile reunite și bugetul pentru Ministerul Culturii, cu 14 voturi „pentru” și șapte împotrivă. În acest context, Natalia Intotero a spus că „întotdeauna este loc de mai bine”.
„Ne vom strădui să avem o execuție bugetară foarte bună în primele luni ale anului pentru a putea solicita sume în plus prin rectificare bugetară. Toate (n. red.: proiectele) sunt o prioritate. Nu pot să fac o distincție între un domeniu sau altul sau între o instituție sau altă instituție. Fiecare domeniu este la fel de important”, a spus Intotero, citată de Agerpres.
Sursă știre expresspress.ro