Luca Niculescu este noua nominalizare a președintelui Nicușor Dan pentru postul de premier al României, aceasta fiind a patra propunere de prim-ministru după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură pe 5 mai.
Născut la 25 aprilie 1971, la București, Luca Niculescu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (1995) și este titular al unui master în Jurnalism European, obținut la Centrul Universitar pentru Jurnalism din Strasbourg în 1996. El nu are afiliere politică și a activat ca jurnalist între 1992 și 2016.
Cariera de diplomat și negocierile pentru OCDE
Între 2016 – 2022, Luca Niculescu a fost Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra. În această funcție, a reprezentat România în relație cu organizațiile internaționale cu sediul la Paris, în special OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei, și a fost Președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța (GAFF) între 2019-2022.
În 2022, a fost numit Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la OCDE. Din septembrie 2022, el a condus procesul de negociere pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Activitatea jurnalistică
În perioada 1992-2016, Luca Niculescu a activat în presă ca redactor-șef al postului de radio RFI România și ca realizator de emisiuni la mai multe televiziuni, printre care Money Channel, TVR 1 și Digi24. Specializat în relații internaționale, a avut timp de cinci ani o rubrică săptămânală în Dilema Veche.
De asemenea, a fost corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța, respectiv France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération.
Premii și distincții
- 2023: Legiunea de onoare în grad de Comandor, conferită de Președintele Republicii franceze
- 2022: Crucea Regală a României, conferită de Majestatea Sa Custodele Coroanei
- 2019: Ordinul Artelor și Literelor, în grad de Comandor, decernat de Ministerul Francez al Culturii
- 2015: Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, decernat de Președintele României postului RFI România
- 2012: „Medalia pentru Loialitate”, decernată de Casa Regală a României
- 2010: „Jurnalistul European al Anului”, premiu decernat de Institutul European din România
- 2008 și 2011: Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru cel mai bun talk-show
Sursă comunicateinpresa.ro: Sursa ta de informații actualizate și credibile
