dan-nistor:-“dedic-aceasta-victorie-celor-de-la-craiova-maxima”

Dan Nistor: “Dedic această victorie celor de la Craiova Maxima”

CS Universitatea Craiova a învins-o în această seară pe UTA cu scorul de 2-0 în prima partidă a etapei a 28-a.

Marcatorul primului gol, Dan Nistor, a declarat în direct la Telekom Sport că se bucură pentru victoria echipei sale, dar mai ales pentru că nu au primit gol:

“Ne bucurăm foarte mult că am câştigat, dar eu personal mă bucur foarte mult că nu am primit gol. Se vede că lucrăm foarte mult defensiv şi lucrăm bine. Țin pe această cale să dedic victoria celor de la Craiova Maxima, știți foarte bine că astăzi s-au împlinit 38 de ani de la acea performanță incredibilă și sper că i-am făcut fericiți”

Nistor a mai spus că echipa sa a avut destule ocazii de a marca, dar din păcate nu s-au materializat pe tabelă:

“Am avut destul de multe ocazii de a marca. Din păcate nu am reuşit să marcăm în prima repriză. Ne bucurăm că am făcut-o în a doua repriză de două ori şi suntem foarte fericiţi pentru aceste trei puncte”

În încheiere, mijlocașul Craiovei a declarat că așteaptă pauza echipei naționale pentru a pregăti meciurile cu FCSB și CFR:

“Această pauză cred că va fi benefică, pentru că vom lucra mult mai mult şi asta se va vedea pe viitor. Avem două finale cu FCSB şi CFR. După aceea va veni playofful şi acolo va fi care pe care”

Sursa 27sportas.ro