Existența fermelor de trolli activi în campania electorală, de care a fost acuzat mai ales candidatul independent Mircea Geoană, a fost confirmată oficial de ministrul Digitalizării, Bogdan Gruia-Ivan.
Existența fermelor de trolli, confirmată oficial
Acesta a declarat că a fost confirmată, de responsabilii companiei META, care deține rețelele sociale Facebook și Instagram, precum și rețeaua de chat WhatsApp, într-un raport trimis ministerului pe care îl conduce.
„Ce au identificat cei de la META e inclusiv de competența Parchetului”, a mai spus ministrul Bogdan Ivan, întrebat ce autorități se ocupă de acest caz.
„Noi am identificat tehnic că există astfel de rețele”, a mai spus ministrul Digitalizării. „Prima oară le-am blocat și orice astfel de rețea va fi blocată” a mai primis oficialul.
El a explicat că autoritățile competente au un canal de comunicare tehnică cu rețelele și cu platformele sociale. Dar a precizat că „la acestea eu nu am acces, ca instituție civilă”.
Bogdan Ivan a refuzat să dea nume
Bogdan Ivan a refuzat să spună ce politiceni au folosit aceste ferme de troli pentru camania electorală. „Au fost mai mulți candidați, plângerile i-au vizat pe toți, dar nu toți au folosit așa ceva”, a declarat ministrul.
Totuși, oficialul a ținut să precizeze că „echipa lui Marcel Ciolacu nu folosește astfel de tehnici”.
Dar apoi s-a bâlbâit, spunând că, de fapt, s-a bazat pe ce știe de la colegii din Guvern, nu pe raportul primit.
„Nu am primit în respectivul raport această informație – cine a folosit ferme de trolli”, a susținut Bogdan Ivan.
Despre aceste ferme de trolli, ministrul a spus că „foloseau conținut inautentic, nume fictive, promovau anumiți candidați, hate speech contra altor candidați, inclusiv conținut creat cu AI”.
Geoană, acuzat că folosește ferme de trolli
Reamintim că, pe 30 octombrie, o avalanșă de acuzații a început să apară la adresa lui Mircea Geoană din partea contracandidaților la alegerile prezidențiale.
Elena Lasconi l-a acuzat pe fostul secretar adjunct al NATO că ar avea legături cu Tal Hanan, un fost membru al forțelor speciale israeliene, implicat într-o vastă rețea de influențare politică și manipulare informațional, Marcel Ciolacu a susținut că o fermă de trolli l-ar ajuta pe Geoană în campanie și a solicitat autorităților competente să verifice legalitatea activităților.
„Nu am nici un contract de acest gen și asta mă duce cu gândul la declarația halucinantă a lui Marcel Ciolacu că undeva în București există o fermă de troli care lucrează în folosul meu. E o minciună, o dezinformare și e parte dintr-o acțiune de discreditare. Nu am nici o fermă de troli”, a declarat Mircea Geoană.
Sursă știre expresspress.ro