Soldaţii NATO trebuie să înveţe să lupte pe un câmp minat, cu spaţiul aerian împânzit de drone. La această concluzie au ajuns strategii NATO urmărind războul din Ucraina.
NATO urmează să înveţe de la soldaţii ucraineni cum să lupte pe un câmp minat, urmăriţi dedrone. Strategii. Alianţa nord-atlantică recunosc că nu au de loc o astfel de experienţă. NATO are ce învăţa de la ucraineni
Armatele Alianței Nord-Atlantice trebuie să-și învețe trupele să lupte într-un mediu plin de mine, bruiaj electronic și drone capabile să descopere rapid țintele și să dirijeze focul tot mai precis al artileriei, a declarat generalul american în rezervă, Ben Hodges, fost comandant al trupelor americane în Europa.
„Cred că a existat o anumită aroganță – o aroganță nevinovată. Dar totuși aroganță. Care s-a bazat pe ideea că, gata, de acum îi învățăm noi pe ucraineni cum să lupte. Când, în realitate, ei au zeci de mii de militari care deja luptă de zece ani.
În vreme ce noi, vesticii, avem zero experiență în purtarea unui astfel de război la un asemenea nivel”, a explicat Ben Hodges într-un interviu acordat online și publicat pe Youtube.
Alianţa nord-atlantică încearcă să-şi modifice strategiile militare
Fostul comandant al trupelor SUA în Europa a povestit că, până recent, simulările Alianței în așa-numitele „wargames” („jocuri de război”), desfășurate la baza NATO de la Hohenfels din Germania, nu luau în considerare detalii precum câmpurile de mine, războiul electronic intens ori prezența dronelor pe câmpul de luptă.
Acest lucru s-a schimbat odată cu declanșarea războiului din Ucraina. „Am acordat OPFOR (de la Opposing Force – forțele inamice NATO din scenariile de război) capacități de război electronic, drone și piese de artilerie clasică și reactivă (Katiușe) de care dispuneau rușii în 2015-2016”, a spus Ben Hodges.
„O, Doamne, asta a schimbat complet datele. Când unitățile noastre se antrenează acolo, în primele 10 zile sunt pur și simplu făcute praf. Până când învață cum să se descurce într-un astfel de mediu”.
Generalul american nu a detaliat în ce fel au fost schimbate „complet datele”. Dar a precizat că generalul Mark Milley (fostul șef al Pentagonului până în octombrie 2023) „a văzut și a decis să schimbe complet întregul sistem de antrenament al trupelor SUA. Înn baza lecțiilor învățate în Ucraina”.
Ucrainenii, instruiţi de NATO să lupte într-un mediu diferit
În aceste condiții s-a ajuns la situația paradoxală în care soldații ucraineni sunt antrenați de NATO să lupte într-un război complet diferi.
De fapt, țările Alianței sunt complet lipsite de experiență. „Forțele noastre nu au operat niciodată într-un câmp de luptă plin de drone. Nu avem nicio experiență într-un război în care trebuie să facem față unor câmpuri dense de mine. Avem zero experiență în această privință”, a spus Hodges.
Războiul din Ucraina e astfel complet diferit de restul războaielor în care SUA ori trupele NATO au fost până acum implicate după terminarea Războiului Rece cu fosta Uniune Sovietică.
Sursă știre expresspress.ro