În timp ce Trump se pregătește să se întoarcă la Casa Albă, liderii din Iran neagă că au încercat să-l omoare și susțin că nu încearcă să producă arme nucleare.
Ministrul de Externe din Iran neagă orice implicare în atentatul asupra lui Trump
Ministrul de externe din Iran, Abbas Araqchi, a încercat să distanțeze regimul de la Teheran de dezvăluirile Departamentului de Justiție al SUA, conform cărora a dictatura islamistă a încercat să-l asasineze pe actualul președinte ales al SUA, Donald Trump.
Declarația vine în contextul în care rapoartele din presă indică faptul că ar putea reînnoi campania de „presiune maximă” a Statelor Unite ale Americii asupra Republicii Islamice Iran în momentul în care se va întoarce la Casa Albă.
„Vă amintiți de asasinarea lui Ismail Haniyeh la Teheran, imediat după învestirea președintelui nostru? Toată lumea știe cine a făcut-o și de ce”, a scris Abbas Araghchi pe rețeaua X, referindu-se la uciderea liderului teroriștilor palestinieni Hamas, la sfârșitul lunii iulie.
Acuzațiile pentru Israel, reluate
Dictatura ayatollahilor de la Teheran a pus uciderea liderului terorist pe seama Israelului.
„Acum, cu alte alegeri, se fabrică un nou scenariu cu același scop: întrucât un criminal nu există în realitate, scenariștii sunt aduși să producă o comedie de mâna a treia. Cine poate să creadă, în mintea lor bună, că un presupus asasin STĂ ÎN IRAN și vorbește online cu FBI-ul?!”, a mai scris, pe X, ministrul de extrene din Iran, Abbas Araqchi, potrivit Times of Israel.
Liderii din Iran susțin că nu vor să aibă arme nucleare
Abbas Araqchi mai susține că „Iran NU caută să producă arme nucleare, punct. Aceasta este o politică bazată pe învățăturile islamice și pe calculele noastre de securitate. Consolidarea încrederii este necesară din ambele părți. Nu este o stradă cu sens unic”.
Declarațiile ministrului de Externe din Iran vin după ce, în septembrie, serviciile de informații americane l-au informat pe Donald Trump cu privire la amenințări cu moartea la adresa sa din partea dictaturii islamiste din Iran și la faptul că aceste „atacuri coordonate” s-au intensificat în ultima perioadă.
Iar vineri autoritățile americane au declarat că au ajuns la concluzia că Teheranul a pus la cale o tentativă de asasinat împotriva lui Donald Trump, noul președinte al Statelor Unite și că un cetățean afgan este inculpat în acest caz.
Sursă știre expresspress.ro