toni-petrea:-“am-fost-putin-suparat”

Toni Petrea: “Am fost puțin supărat”

FCSB a învins-o în această seară pe teren propriu pe Gaz Metan Mediaș cu scorul de 1-0, golul victoriei venind abia în prelungirile partidei.

Antrenorul celor de la FCSB, Toni Petrea , a declarat în direct la Telekom Sport la flash-interviul de după meci, că este puțin supărat pe marcajul deficitar făcut de echipa sa la unele faze în apărare:

“În timpul meciului se mai întâmplă să mai apară situaţii de genul acesta, iritabilitate. Sunt momente tensionate din meci, dar nu cred că s-a exagerat foarte tare. Am fost puţin supărat pentru că am discutat pe tema asta, jucător la mingea a doua din careu şi tocmai acest lucru nu l-am făcut. Am lăsat să vină jucător liber, nemarcat şi a avut o situaţie foarte mare de a marca.”

Tehnicianul celor de la FCSB a mai spus că adversarul din această seară a fost unul bine organizat, iar echipa sa nu a putut avea situații clare de a marca:

“Nu am reuşit să ne creăm foarte multe situaţii de gol. Am întâlnit o echipă adversă bine organizată, care a stat bine în teren. Au fost foarte agresivi şi foarte periculoşi pe contraatac. Nu am reuşit să găsim soluţiile potrivite, am fost destul de imobili, nu am avut mobilitate prea mare în jumătatea adversă şi de aici poate şi lipsa situaţiilor clare de a marca. Consider totuşi că am avut câteva oportunităţi de a înscrie, dar nu am avut şi luciditatea necesară”

Sursa 27sportas.ro