Trump promite „pacea rusească” în Ucraina imediat ce va ajunge la Casa Albă. Fostul președinte american Donald Trump a declarat din nou că „va pune capăt” războiului ruso-ucrainean imediat ce va ajunge din nou președintele Statelor Unite.
Donald Trump a făcut o nouă promisiune de a pune capăt războiului ruso-ucrainean în fața alegătorilor din New Jersey.
Trump promite „pacea rusească” în Ucraina imediat ce va ajunge la Casa Albă: „Îi cunosc bine”
Trump, care este un „admirator” declarat al dictatorului rus Vladimir Putin a declarat că ar putea pune capăt războiului din Ucraina chiar înainte de a intra pe ușile biroului prezidențial în cazul unei victorii în alegerile din toamnă.
Trump este cel care va candida din partea republicanilor împotriva actualului președinte american Joe Biden, susținut de democrați.
„Voi rezolva războiul teribil dintre Rusia și Ucraina imediat după ce voi câștiga (alegerile – n.r.), înainte de a prelua funcția. Îi cunosc bine”.
După cum a spus Trump, el își va îndeplini „promisiunea” imediat ce va prelua Casa Albă de la Joe Biden. Acest lucru se va întâmpla chiar din prima zi, a ținut să sublinieze controversatul politician american.
Trump, la Casa Albă, un scenariu de coșmar pentru Ucraina
Cel mai negru scenariu pentru Ucraina și Occident poate deveni realitate dacă Donald Trump ajunge din nou la Casa Albă. Ucraina ar urma să fie dezmembrată după exact așa cum vrea Putin.
Potrivit unui raport din The Washington Post, Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidențiale din SUA, ar fi declarat în conversații private că ar intenționa să pună presiune pe Ucraina să cedeze teritorii în vederea punerii capăt războiului cu Rusia.
„Ar fi spus în privat că va presa Ucraina să cedeze teritorii,” precizează publicația, citând surse familiare cu planul fostului președinte american.
Planul lui Trump ar presupune forțarea Ucrainei să cedeze Crimeea și regiunea Donbas, conform informațiilor furnizate de persoane care au discutat direct cu fostul președinte american sau cu membri ai echipei sale, iar aceste teritorii să fie ulterior recunoscute de comunitatea internațională ca fiind de facto teritorii rusești, lucru pe care dictatorul Vladimir Putin l-a cerut în mod explicit de mai multe ori înainte de invazie și la începutul războiului.
Ulterior, Putin și-a crescut pretențiile teritoriale din Ucraina odată cu anexarea altor 4 teritorii și a promis anexarea Odesei, teritoriu aflat la graniță cu România.
Deși Trump a „lăudat” în repetate rânduri abilitățile sale de negociere în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina și a sugerat că ar putea rezolva „problema ucraineană” în 24 de ore dacă ar fi reales președinte, planul său exact nu a fost dezvăluit anterior.
Experții în politică externă apropiați de Trump au promovat o abordare mai mult orientată către China și au susținut că este necesar să se reducă dependența Rusiei de China pentru asistență militară, industrială și economică.
Sursă știre expresspress.ro