Fitoterapie este una dintre ramurile medicinei cu o permanentă evoluție dar si o istorie de neuitat.
La noi in tara, primul spital din țară care a folosit, cu predilecție, plantele medicinale autohtone a fost construit în București, lângă Mănăstirea Colțea, între anii 1695-1708, pe baza planurilor elaborate de spătarul Mihai Cantacuzino. Spitalul avea 24 de paturi destinate bolnavilor, care erau tratați cu diferite plante tămăduitoare.
În timpul domniei lui Grigore al III-lea Ghica, din Moldova, este fondat Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iași (1757), în care tratamentele îmbinau folosirea plantelor de leac cu rugăciuni de vindecare a suferințelor și de iertare a păcatelor. Necesarul de plante era asigurat de spițerul Anton Faermann, decedat cu întreaga sa familie în timpul ciumei din anul 1770.
La începutul secolului al XIX-lea, arsenalul plantelor cu proprietăți medicinale folosite în Țările Române s-a lărgit, prin introducerea unor specii sau produse aduse din străinătate: scoarța arborelui de China, anason, revent, siminichie, șofran, piper negru, scorțișoară, cuișoare, nucșoară, ienibahar, cassia, camfor, salep și sabur. Tot în această perioadă, s-au importat și unele preparate din plante aromatice exotice, prezentate sub formă de balsamuri, extracte, elixire, tincturi, uleiuri, unguente și ape aromate (de melisă, fragi, isop, măgheran și portocale).
În anul 1838 se editează la Iași o carte, mult folosită de către populație, intitulată „Doctorul și iconomul casnic“, care cuprindea „rețete pentru tot soiul de boale omenești și din acelea pentru cai, vite cornute și oi“.
În anul 1846 apare la București „Practica doctorului de casă“, cu foarte multe recomandări de plante pentru tratarea bolilor (rădăcini de păpădie, cicoare și fumăriță, bune pentru dureri de splină, ficat și gălbinare).
Pentru a organiza colectarea științifică a plantelor medicinale și aromatice din flora spontană sau de la cultivatori, care erau necesare prelucrării în laboratoarele farmaceutice, a luat ființă un prim laborator de cercetare „Planta Vorel“ din Piatra Neamț, prin hrisovul dat de voievodul Ioan Sandu Sturdza, domnul Moldovei (1825).
Sistemul de valorificare și distribuție a produselor medicinale prin rețeaua de farmacii a fost mai bine structurat după anul 1831, ca urmare a aplicării prevederilor Regulamentului Organic, introdus în ambele țări române.
Recomandări și beneficii ale fitoterapiei. O mare atenție s-a acordat și manuscriselor apărute în mediul călugăresc.
Astfel, manuscrisul de la Mănăstirea Cernica conținea multe rețete de balsamuri, alifii, prafuri și ceaiuri. A circulat mult „Cartea doctoricească“, scrisă în anul 1854, prin osârdia preotului Nicanor Bolniceru, care prezenta 120 de rețete cu efecte terapeutice.
La mijlocul secolului al XIX-lea se remarcă activitatea foarte intensă a doctorului Carol Davila (1828 -1884), francez de origine, invitat la București în anul 1853 pentru reorganizarea serviciului sanitar militar. În 1855 obține de la domnitorul Știrbei Vodă autorizarea de a înființa Spitalul Oștirii.
Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, plantele medicinale reprezentau arsenalul principal de luptă al medicinei, fiind utilizate în toate păturile sociale ale societății. Majoritatea speciilor vegetale erau colectate de pe cuprinsul țării, deși unele plante și produse au început să fie aduse din alte zone naturale ale Globului (Asia, Africa, America).
Avântul imperios al medicației cu produse de sinteză chimică, incomparabil mai riscante decât produsele naturale, a împins fitoterapia din România în subsolul medicinei, pe o perioadă destul de lungă cu care inca ne luptam.
Efectele secundare ale acestor produse sintetice au convins planeta că trebuie să revină la arsenalul de bază al fitoterapiei, izvorât dintr-o experiență milenară.
La YOUness WELLness Clinic & Retreats, suntem dedicati fitoterpiei si tot ce are natura mai bun de oferit ca tratamente holistice, complementare si naturiste, spune Dr. Vanessa Youness, ca medic dar si pacient vindecatat cu ajutorul fitoterapiei.
