400.000 de elevi din 3 milioane nu au acces la internet

400.000 de elevi din 3 milioane nu au acces la internet

400.000 de elevi din trei milioane nu au acces la internet in locuintele lor deoarece comunitatile in care traiesc nu beneficiaza de acest serviciu, a declarat vineri, la prezentarea strategiei de digitalizare a educatiei din Romania, subsecretarul de stat in Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC), Jean Badea. Acesta a declarat ca spera ca in doi ani toti acesti elevi sa aiba acces la internet.

„Aproximativ 400.000 de elevi la momentul acesta nu au acces la internet din 3 milioane. (…) Nu au acces acasa. Este vorba de comunitatile care nu au acces la momentul acesta la internet. Ne intereseaza fiecare elev in parte si un elev, daca nu are, noi trebuie sa sustinem masuri inclusiv pentru un elev. Nu putem sa spunem ca sunt putini elevi si nu ar trebui sa sustinem niste masuri pentru ei doar pentru ca sunt mai putini. Sper ca in doi ani, din discutiile pe care le avem, in functie si de prognoza pe care si Ministerul Comunicatiilor a facut-o in doi ani vom avea internet in toate comunitatile”, a declarat Jean Badea.

Jean Badea a mentionat ca autoritatile ar putea acorda vouchere elevilor care nu isi permit plata unui abonament la internet, care sa acopere contravaloarea acestuia.

„Pentru a sustine procesul de educatie, masurile pe care le vizam sunt acelea de a avea tehnologie si infrastructura adecvata. Un telefon nu este potrivit pentru invatarea pe termen lung in online. Conexiunile mai jos de 4G nu pot sustine invatarea in format sincron. Targetul pe care ni l-am propus este ca fiecare elev sa beneficieze de conexiune minim 4G in ideea in care sa existe o viteza suficienta ca sa poata participa inclusiv la lectii sincron ca sa poata accesa cum trebuie resursele, platformele educationale”, a explicat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *