Autoritățile din Italia au anunțat un val de controale și evaluări fiscale! Sunt vizate următoarele persoane, care muncesc fără contract de muncă sau fără să-și plătească taxele.
Așadar, autoritățile din Italia au anunțat un val de controale și evaluări fiscale pentru badante fără contract de muncă. Badantele sunt femeile care se ocupă cu îngrijirea unor persoane care au nevoie de atenție specială, precum vârstnicii sau bolnavii.
Autoritățile din Italia au anunțat un val de controale. Pentru badante, angajatorul nu acționează ca agent de reținere a impozitelor, conform BusinessOnline. Aceasta înseamnă că salariul îngrijitoarelor este plătit înainte de impozite, în timp ce angajatorul se ocupă doar de plata contribuțiilor. Îngrijitoarele trebuie să se ocupe de impozite.
Astfel, badantei îi revine sarcina să se ocupe de prezentarea declarației de venituri și să procedeze la plata ulterioară a taxelor. Totuși, nu toate badantele fac asta. Multe nu depun declarații fiscale, nu plătesc taxele aferente și lucrează la negru. În acest context, autoritățile din Italia au anunțat controale severe.
Noul sistem de evaluare fiscală care se aplică pentru badante se bazează pe un schimb de informații între INPS și Agenția de Venituri. Scopul este de a stopa fenomenul de naplata contribuțiilor și evaziune fiscală de către angajatori, respectiv badante.
Se utilizează instrumente cum ar fi super registrul conturilor curente și contorul de venituri, scrie sursa menționată. Acestea „monitorizează” stilul de viață al contribuabilului și în cazul în care apar neconcordanțe între cheltuielile efectuate care depășesc 20% din cât câștigă declarat, declanșează anchete de la Fisc.
De asemenea, sub o atenție specială în noile controale fiscale asupra badantelor se află și așa-numitele agenții Money transfer. Este vorba despre servicii care permit transferarea banilor proveniți din munca casnică a îngrijitoarelor în străinătate.
Trimiterea de bani în străinătate de către cei care nu depun declarație de venituri sau care declară mai puțin decât au primit declanșează verificări încrucișate de către Guardia di Finanza, INPS și Agenția de Venituri.
Prin urmare, controalele fiscale în curs de desfășurare privesc atât îngrijitoarele care sunt angajate în mod regular, dar care nu respectă obligațiile fiscale de depunere a declarației fiscale și plățile fiscale aferente, cât și îngrijitoarele care nu sunt angajate în mod regular.
Există diverse riscuri cu care se confruntă badantele care nu sunt angajate în mod regular
Dacă din verificările fiscale efectuate reiese că îngrijitoarea nu a depus o declarație fiscală regulată, îngrijitoarea va fi supusă unei sancțiuni administrative pecuniare cuprinse între minimum 120% și maximum 240% din suma pe care ar fi avut-o de plătit ca impozit și, în orice caz, impozitul minim este de 250 euro.
În cazul în care angajatorul angajează o badantă în mod neregular, acesta riscă sancțiuni semnificative. Acestea sunt acordate pentru necomunicarea angajării și pentru neînregistrarea la INPS.
Sursă știre expresspress.ro