Se spune că alegerea profilului liceului este definitorie pentru viitorul nostru profesional, motiv pentru care majoritatea părinților încearcă să-și îndrume copiii ținând cont de viitoarele profesii pe care aceștia le-ar putea urma. Cu toate astea, ajuns la vârsta adultă, odată cu maturizarea, poți să nu te mai identifici cu drumul ales în adolescență și să iei în considerare reconversia profesională.
Reorientarea profesională către domeniul IT a devenit din ce în ce mai populară în rândul adulților, care au înțeles că acest domeniu este unul care le oferă recompense materiale mai mult decât satisfăcătoare și libertatea de care au nevoie. Însă, poate fi programarea o alegere și pentru persoanele care nu au cunoștințe de informatică și care au ales, în adolescență, să urmeze un liceu cu profil umanist? Te întrebi ce șanse reale ai avea să dezvolți o carieră în IT, dacă ai urma cursuri programare?
Petru Trîmbițaș, fondatorul programului de mentorat WellCode, a făcut învățarea limbajelor de programare accesibilă și celor cu cunoștințe zero de informatică. Programul dezvoltat de acesta în urma experienței sale acumulate la Facebook și Google, în Statele Unite ale Americii, este diferit de clasicele cursuri de programare existente pe piața de cursuri IT din România.
Programul de mentorat gândit de Trîmbițaș oferă posibilitatea învățării treptate și punerea unei baze solide, astfel încât să ai posibilitatea de a învăța să scrii cod curat și corect încă de la prima logare.
Testează și află personal prin ce se diferențiază programul acesta inovativ de clasicele cursuri de programare, în cadrul modulului gratuit. Încă de la prima logare pe platformă, vei avea posibilitatea de a beneficia de suport și ghidare din partea mentorilor. Aceștia te vor ajuta să găsești soluțiile ideale la problemele de pe platformă.
Mentoratul este orientat pe două direcții: dezvoltare profesională și personală. Astfel, dincolo de îndrumările specifice dezvoltării gândirii logice și de învățare de a scrie cod curat și corect, vei beneficia de îndrumarea coach-ilor cu experiență îndelungată în dezvoltare personală. Aceștia te vor ajuta să-ți setezi obiective realiste, de lungă și scurtă durată, te vor ajuta să îți descoperi strategii de gestionare a emoțiilor și gândurilor negative, cât și de auto-motivare și depășire a eșecurilor. Totodată, vei descoperi cât de mult poate fi influențat succesul profesional și capacitatea de a învăța de o igienă a somnului sănătoasă, de o alimentație echilibrată și de un stil de viață sănătos. Conștientizarea acestor elemente te va ajuta să înveți să te organizezi mai bine și să îți creezi strategii și modalități de dezvoltare a gândirii logice, atât de importantă în învățarea limbajelor de programare.
Realizarea portofoliului propriu de proiecte va fi obiectivul intermediar care va marca impactul pe care mentoratul îl va avea asupra viitoarei tale cariere de programator și pe care nu o vei regăsi în cadrul clasicelor cursuri de programare. Astfel, după parcurgerea integrală a platformei, mentorii îți vor oferi suportul de care ai nevoie pentru a-ți realiza propria aplicație sau portofoliu de proiecte, pe care să le prezinți viitorilor potențiali angajatori. Rafinarea abilităților soft skills și tehnice și dezvoltarea abilităților de comunicare fac și ele parte din obiectivele vizate de mentoratul gândit de Petru Trîmbițaș.
Programează o ședință cu mentorii și convinge-te dacă mentoratul face posibilă o carieră în IT, chiar dacă nu ai urmat cursuri programare sau chiar dacă nu ai cunoștințe de informatică și pleci de la zero pe acest drum.