Motivul schimbării de atitudine a americanilor, sosirea trupelor nord coreene în Rusia şi iminenta lor implicare în războiul Rusia-Ucraina.
În războiul Rusia-Ucraina. Ucraina poate folosi armele americane pentru atacarea teritoriului rusAmbii conducători, Putin şi Kim Jong Un sunt construiţi mental la fel. Se consideră şefi prea mari pentru poziţia redusă pe care ţările lor o ocupă în lume. De aici pleacă dorinţa lor pentru o nouă ordine mondială, în care să fie aduşi la masa celor mari şi puternici. Spre deosebirea de China şi India, ei nu înţeleg că poziţia în lume este dată de forţa economică, financiară, comercială, tehnologică, şi nu de o armată care se bazează pe arme nucleare, ce nici măcar nu pot fi folosite, fără riscul de a-şi distruge propriile state.
La pierderile economice şi de vieţi omeneşti suferite până acum, Putin nu se mai mulţumeşte cu preluarea celor patru regiuni de la graniţa cu Ucraina. Acum vrea totul. Capitularea guvernului ucrainean, subminarea statalităţii ucrainiene și distrugerea armatei Ucrainei. Toate acţiunile sale au demonstrat cu nu este în stare să prevadă cursul războiului şi daunele enorme suferite de Rusia şi de poporul rus.
Contextul economic şi militar
Rusia este grav afectată economic de războiul cu Ucraina şi populaţia resimte şi începe să respingă acest război.
Rusia a pierdut aproximativ 650.00 de militari şi alţii, probabil un milion, sunt angrenaţi în război. Circa un milion de ruşi au părăsit ţara, profesionişti şi cu resurse financiare pe care le-au transferat în ţările unde s-au refugiat. Economia Rusiei duce o lipsă acută de forță de muncă şi este destinată în principal războiului, ceea ce produce o acută lipsă de bunuri în societate, lipsa care generează frustrare.
Teoria „autosuficienţei” promovată de Putin nu poate fi acceptată de populaţie, care vede pe internet de ce bunuri şi servicii se bucură popoarele libere şi conexate la economia globală.
Institutul pentru Studiul Războiului, ISW, spune că:
„Economia Rusiei și efortul de război sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari, prezentând provocări din ce în ce mai serioase pentru președintele Vladimir Putin în ceea ce privește susținerea războiului pe termen lung”.
Șefa Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a avertizat în iulie 2024 că „forța de muncă a țării și capacitățile sale de producție sunt „aproape epuizate”.
O declaraţie gravă, la un asemenea nivel, trebuie că reflectă realitatea economiei Rusiei.
Rusia vrea să ocupe şi Republica Moldova şi Ţările Baltice
Armata Rusiei avansează în Donbas, cu pierderi în oameni şi tehnică de luptă colosale. Să presupunem că ar reuşi să ocupe Donbasul şi Republica Moldova. Cu ce resurse în oameni şi bani ar putea „gestiona” teritoriile ocupate? Este întrebarea esenţială pe care Putin nu şi-o pune, orbit de visele sale imperiale. Populaţia Ucrainei a devenit profund anti rusă, pentru că pierdut enorm în oameni, economie, infrastructura, iar şapte milioane de ucrainieni au emigrat. Acţiunile de sabotaj şi de atacuri armate împotriva armatei Rusiei, pornind dintr-un spaţiu imens şi de la o populaţie de circa 40 de milioane de ucrainieni, nu are cum să fie gestionate de o armată a Rusiei deja epuizată şi fără resurse economice importante, cu o populaţie sătulă şi frustrată de un război care nu-i aduce nimic bun.
Occidentul şi America fac eforturi să blocheze exporturile de petrol ale Rusiei, China şi India nu o sprijină pe cât a sperat Putin, sancţiunile îşi fac efectul în timp, după doi ani şi jumătate de la impunere.
America dă liber Ucrainei să atace teritoriul Rusiei
Şi până în prezent Ucraina a adus pierderi mari Rusiei, prin atacuri cu propriile arme asupra obiectivelor militare, rafinării, depozite de combustibil, aerodromurilor militare şi alte obiective economice importante.
Venirea trupelor nord coreene a schimbat politica Americii, schimbare de mult aşteptată. Armata Ucrainei a căpătat permisiunea să atace teritoriul Rusiei cu arme americane, este adevărat, în confruntări cu trupele nord coreene. Dar cine poate deosebi şi stabili cât de respectată va fi această menţiune, pentru că trupele nord coreene luptă alături de trupele ruseşti.
Putin a ameninţat, pentru a câta oară, că va ataca Occidentul în urma unei astfel de decizii, dar nimeni nu mai crede în ameninţările lui Putin pe care nu le-a pus în practică de doi ani şi jumătate.
Zecile de miliarde de dolari şi euro, armamentul şi mijlocele de luptă pe care Ucraina le primește de la UE şi America, fac diferenţa între resursele militare ale Ucrainei vs ale Rusiei.
Prin aducerea a circa 10.000 de militari nord coreeni, Rusia a internaţionalizat conflictul cu Rusia, motiv pentru Occident şi America să intervină mai adânc şi eficace de partea Ucrainei în războiul cu Rusia.
Putin nu poate pricepe că nu militar se poate câştiga respectul şi aprecierea restului omenirii. Nu are suficientă minte pentru asta şi e prizonierul viselor imperiale care i-au dominat viaţa şi cariera.
Din păcate pentru el şi pentru popoarele rus şi ucrainian, va fi eliminat la un moment dat, dar după pierderi colosale în oameni, economice şi de infrastructură în cele două ţări.
Sursă știre expresspress.ro