Un Su-27 al Rusiei a urmărit trei avioane britanice deasupra Mării Negre, aproape de România Armata rusă a declarat că a ridicat un avion de luptă Su-27 pentru a împiedica trei avioane de război britanice să intre în spațiul aerian rusesc deasupra Mării Negre.
Un Su-27 al Rusiei a urmărit trei avioane britanice deasupra Mării Negre, aproape de România.
Un Su-27 a identificat „trei ținte aeriene”, un avion de recunoaștere RC-135 și două avioane de luptă Eurofighter Typhoon, ale Forțelor Aeriene ale Marii Britanii a declarat Ministerul Apărării al Rusiei.
Un Su-27 al Rusiei a urmărit trei avioane britanice deasupra Mării Negre, aproape de România
Cele trei aeronave britanice au ieșit în Marea Neagră dinspre România, ajungând foarte aproape de Sevastopol. Cele două aeronave de luptă britanice însoțeau avionul de recunoaștere RC-135.
„Pe măsură ce avionul de luptă rusesc s-a apropiat, aeronava militară străină a făcut o întoarcere de la granița de stat a Federației Ruse”, se arată în declarație, adăugând că „interceptarea a împiedicat aeronava britanică să pătrundă pe teritoriul Rusiei, potrivit The Moscow Times.
Incidentul s-a petrecut la doar câteva zile după ce avioanele de luptă rusești s-au ridicat la interceptarea a două bombardiere B-52H ale Forțelor Aeriene ale SUA care se apropiau de granița sa, a declarat Ministerul Rusiei pentru Telegram.
La începutul acestei luni, un avion de luptă rus MiG-31 a escortat o aeronavă de patrulare a Forțelor Aeriene Norvegiene peste Marea Barenț într-un incident similar.
Avioanele NATO se implică tot mai des în cercetarea pozițiilor armatei ruse din apropierea granițelor Alianței.
Miercuri, o aeronavă poloneză Saab 340 AEW&C de avertizare timpurie și control a efectuat prima sa misiune de patrulare în apropierea graniței cu Kaliningrad.
Acest lucru este raportat de site-ul de monitorizare a zborurilor Flightradar24.
A fost primul zbor de patrulare al aeronavei, ca parte a misiunii de acoperire radar non-stop a zonelor de graniță ale Poloniei.
Aeronava a patrulat la granița cu Kaliningrad, unde Rusia are unități de rachete și sisteme de război electronic.
Pe lângă detectarea radar, Saab 340 AEW&C poate funcționa și ca avion de recunoaștere, având capacități de detectare a unor obiective diverse.
Complexul de recunoaștere este echipat cu un radar modern Erieye ER în bandă S cu antenă activă cu scanare electronică.
Erieye ER (Erieye Extended Range Radar) este caracterizat ca fiind rezistent la interferențe radio, mărește raza de detectare a țintelor aeriene puțin observabile cu 70% și permite detectarea rachetelor de croazieră.
Sursă știre expresspress.ro